静水兴波
别名:
A Safe Place
导演:
上映:
2025-11-13(塔林黑夜电影节)
备注:
已完结

   :静水兴波

TAG:
未知
剧情:
  Lucia, o femeie de 35 de ani, pleacă împreună cu soțul ei, băiatul lor și un cuplu de prieteni la mare, într-un sat din Bulgaria aflat în imediata apropiere a graniței cu România. Extrem de încântați de ospitalitatea sătenilor, de locuri și de vremea frumoasă, cei patru adulți și băiatul par să petreacă o vacanță tihnită, lipsită de griji. Liniștea satului e însă tulburată de apariția unui grup misterios de emigranți despre care nu se știe de unde vin și care încep să amenințe siguranța și echilibrul satului. Concomitent, apare și un bărbat care se dovedește a fi tot român, Vladimir, venit la rândul lui în vacanță în micul sat bulgar. Deși aparent necunoscut celorlalți, singura care se dovedește, totuși, că îl cunoaște pe străin este Lucia, doar că aceasta nu este dispusă să mărturisească legătura ei cu Vladimir. La scurt timp, în satul liniștit de la malul mării se petrece un eveniment neașteptat: copilul unor săteni dispare fără urmă, fapt care alertează poliție și localnici deopotrivă. Deși la început bănuiți sunt emigranții, mărturiile celor care l-au văzut ultima dată pe copil duc spre Vladimir, care nu este complet străin de dispariție. Astfel se țese o pânză de vinovății, adevăruri trunchiate și trădări în jurul acestui cuplu neașteptat, format din Lucia și Vladimir care, deși la început aparent străini, se arată pe măsură ce trece timpul pe cât de legați în trecutul lor, tot mai dezbinați de evenimentele recente.

静水兴波

静水兴波蓝光(BluRay)完整版780p迅雷,静水兴波HD-1080p高清BT种子,静水兴波WEB-2160p磁力链接,静水兴波4K阿里云,静水兴波3D杜比视界等IOS原盘下载

  • 资源名:Un Loc Sigur 2025 1080p HMAX WEB-DL DDP2 0 H 264-SPWEB
  • 类型:[WEB-1080P]
  • 大小:[3.98GB]
  • 磁力链接:magnet:?xt=urn:btih:64640BA5F0*****已隐藏地址******9947951F4D
  • 下载:本网站聚合全网下载资源,同时也提供一定的在线资源。持续完善资源库中...
  • 字幕下载: SubHD 字幕库
  • 主意事项:敏感资源会被迅雷软件屏蔽导致无法下载,请更换其他下载软件即可,例如:比特彗星、qBittorrent、uTorrent、比特精灵等


 电影《静水兴波》的剧情详细介绍


《静水兴波》

◎影片名称:静水兴波 (Un loc sigur)

◎影片别名:A Safe Place

◎影片类型:剧情

◎豆瓣链接:37194362N/A

◎IMDb链接:tt347669505.1

◎影片时长:103 分钟

◎影片导演:Cecilia Ştefănescu 

◎影片编剧:Cecilia Stefanescu 

◎影片主演:玛丽娜·帕利 Virgil Aioanei Emil Mandanac Bianca Cuculici 罗兰多·马特桑格斯 

◎上映日期:2025-11-13(塔林黑夜电影节)

◎影片地区:罗马尼亚

◎影片语言:罗马尼亚语 Romanian

◎更新时间:2026-10-10 17:12:13

◎影片剧情:

  Lucia, o femeie de 35 de ani, pleacă împreună cu soțul ei, băiatul lor și un cuplu de prieteni la mare, într-un sat din Bulgaria aflat în imediata apropiere a graniței cu România. Extrem de încântați de ospitalitatea sătenilor, de locuri și de vremea frumoasă, cei patru adulți și băiatul par să petreacă o vacanță tihnită, lipsită de griji. Liniștea satului e însă tulburată de apariția unui grup misterios de emigranți despre care nu se știe de unde vin și care încep să amenințe siguranța și echilibrul satului. Concomitent, apare și un bărbat care se dovedește a fi tot român, Vladimir, venit la rândul lui în vacanță în micul sat bulgar. Deși aparent necunoscut celorlalți, singura care se dovedește, totuși, că îl cunoaște pe străin este Lucia, doar că aceasta nu este dispusă să mărturisească legătura ei cu Vladimir. La scurt timp, în satul liniștit de la malul mării se petrece un eveniment neașteptat: copilul unor săteni dispare fără urmă, fapt care alertează poliție și localnici deopotrivă. Deși la început bănuiți sunt emigranții, mărturiile celor care l-au văzut ultima dată pe copil duc spre Vladimir, care nu este complet străin de dispariție. Astfel se țese o pânză de vinovății, adevăruri trunchiate și trădări în jurul acestui cuplu neașteptat, format din Lucia și Vladimir care, deși la început aparent străini, se arată pe măsură ce trece timpul pe cât de legați în trecutul lor, tot mai dezbinați de evenimentele recente.

◎网站提醒:

  电影天堂为您整理了电影《静水兴波》的相关资讯,《静水兴波》于罗马尼亚上映,是一部由导演Cecilia Ştefănescu 导演执导,Cecilia Stefanescu 担任编剧,玛丽娜·帕利 Virgil Aioanei Emil Mandanac Bianca Cuculici 罗兰多·马特桑格 等演员精彩演绎的罗马尼亚电影,手机免费观看全集高清未删减完整版电影大全就上电影天堂(img.4502.de) 。更多相关信息可移步至豆瓣电影、电视猫或剧情网等平台了解。最后温馨提示:在享受影片带给我们的学习和娱乐体验的同时,请不要长时间处于近距离观影状态,这样对视力和眼睛疲劳有负面影响。

  

免责声明:本站所有资源均来自网络,仅用于家庭宽带测试使用,请下载后立即删除。如有侵权请联系我们,我们会第一时间做清除处理!投诉邮箱:lauresferrazzav@gmail.com   

相关影片

萨宾娜
推荐
2021电影罗马尼亚
豆:7.3
IM:7.3
  The true story of a young Romanian woman in the late 1930's who falls in love with the man of
已完结
紧急出口
推荐
2024电影罗马尼亚
豆:7.3
IM:8.2
  电视台预录新年贺辞歌颂领袖寿西斯古,岂料演员变节须马上补救。小孩寄信给圣诞老人许愿童言无忌,爸爸得知信件内容顿时惊惶失措。1989年圣诞前的布加勒斯特,谁都没料到国家即将变天,六个命运交
已完结
花绿青绽放之日
一般
2026电影日本,法国
豆:5.7
IM:6.2
Remux
除暴之路
冷门
2026电影大陆
豆:暂无
IM:5.7
WEB-DL
怪屋
一般
2026电影大陆
豆:5.7
IM:5.7
WEB-DL
天鹅:镜子背后
冷门
2026电影美国
豆:暂无
IM:6.3
WEB-DL
PHP: 169.11 毫秒 · UE: -- 毫秒 · 加载: -- 毫秒
简
首页
电影
电视剧
综艺
动漫